allmoldova   |    allfun   |    alltravel   |    alllady   |    alllife   |    contest   |    allmaps   |    promo
Allfun.MD
Get Adobe Flash player

The Rubrica

Tatiana Cerga: Acest an va fi unul frumos. Nu aștept. Fac

17 февраля 2012 Распечатать Скопировать Ссылка скопирована в буфер обмена

Tatiana Cerga este una dintre cele mai sufletiste interprete din țara noastră. Are talent, este frumoasă, iar cel mai important trăiește în armonie cu sine însuși. Ce cărți citește, ce muzică ascultă și cum își petrece timpul liber, aflați din interviul nostru.

Muzica este cheia pe care am primit-o atunci cînd m-am născut. Cu ea deschid inimi și uși. Cu ea repar ceea greșesc. Pe ea o ofer celor ce-mi sunt dragi, ca să le fie mai bine.

Ascult muzică de două tipuri. Muzica ce mă face să mă mișc și muzica ce-mi mișcă sufletul - nespus de frumos, profund și cald. Muzica ce știe să mă ducă oriunde, în orice colț al lumii. Stevie Wonder, Concha Buika, Donny Hathaway, Amy Winehouse, George Benson, N.E.R.D, Sinatra, Cesaria Evora, Ella Fitzgerald, Agutin, Debussy și ca să-i pot scrie pe toți care îmi plac, nu îmi ajunge spațiu, dar am crescut cu muzica asta frumoasă.

Sunt mulți cu care mi-ar plăcea să cînt. Dar cred că frumos ar fi să fie cineva ca Alejandro Sanz, care are mult suflet în muzică, în interpretare. Stevie Wonder pentru că este pe primul loc în topul meu. El știe să te țină în priză la concertele sale, la ai săi șaizeci și ceva de ani, cu muzica, cu mesajul, cu melodicitatea, armoniile sale, ci nu cu fundulețe, fundițe sau tehnologii sofisticate. În afară de asta - el adună stadioane arhipline, iar asta spune multe. Sau ar putea fi un duet muzical cu un instrumentist. Îmi place ideea de duet cu un instrument, care poate spune la fel de multe ca și un om.

La mine sunt etape, stări, cărți, scriitori. Deobicei dacă descoper un scriitor ce îmi place, încerc să găsesc tot ce a scris, dar și ce s-a scris despre el - memorii, critică. Octavian Paler pentru veridic, Mircea Eliade pentru mister și vis, Milan Kundera pentru povești, Mario Vargas Llosa pentru dragoste, Pablo Neruda pentru poezie. O carte preferată mi-e greu să aleg. Sunt multe care îmi plac. "Huliganii" lui Eliade și "Întoarcerea din rai". "Idiotul" lui Dostoevski. Și cărțile de povești. Ele poate chiar sunt pe primul loc, dar nu orice povești. "Ultimul Elf" de Silvana de Mari. O poveste emoționantă, dulce și plină de înțelepciune.

Drept exemplu pentru creearea ținutelor mele scenice îmi servește imaginația mea, informația acumulată de-a lungul timpului, imaginea artiștilor din perioada de glorie a muzicii, adică anii 60-70. Vogue UK.

Nu am atît de mult timp liber, dar îmi place să-l petrec cu inima mea, cu oamenii dragi. Visez să fac asta la mare, tot timpul liber în briza mării.

Acest an va fi unul frumos. Nu aștept. Fac.

Valerie Nicov

allfun

Проекты / The Rubrica

Get Adobe Flash player
Get Adobe Flash player