Dan Negru : Succesul meu este o întâmplare

Cel mai longeviv prezentator de emisiuni de divertisment, cel mai fidel om al televiziunii, Dan Negru, când era mic se visa șofer de tiruri. Mărturisește: "Chiar și acum, la patruzeci de ani, întorc capul după mașinile astea mari".  Îi place meseria sa și pentru asta este și adorat. În Moldova, a cucerit publicul pentru prima dată în 2010, când a fost invitat să prezinte emisiunea "Vrei să fii milionar", după care și "DA sau NU". Recent, a fost invitat la Chișinău de către Doina Cernavca, pentru o întâlnire marca "Clubul Nostru", unde a vorbit în fața a peste 200 de femei despre carieră, prietenii și viață personală. Vă propunem un interviu în exclusivitate pentru allfun, din care vom afla cum a fost primit de lumea televiziunii din Moldova, care este rețeta succesului său și dacă se mai întoarce dacă va primi invitația de a realiza noi emisiuni.

Cel mai longeviv prezentator de emisiuni, ce a înregistrat cele mai mari recorduri de audiență, este Dan Negru un recordman și la alt capitol?

Toată lumea în ziua de azi lumea stabilește câte un record la orice. Mai ales în România, e isteria recordurilor. Nu cred că am recorduri, nu îmi place zona asta. Habar nu am cum mi-a reușit. Predau la diferite facultăți de jurnalism și adeseori sunt întrebat care este cheia succesului, și nu cred că există o rețetă în acest sens. George Călinescu avea o vorbă ce spunea că, dacă ar exista un secret al succesului și cineva l-ar cunoaște, l-ar îmbutelia și l-ar vinde în magazine a doua zi. Corect. Eu cred că succesul ține de multe: de Dumnezeu, de o energie, de noroc, de carismă. Succesul meu este o întâmplare. Lucram deja la radio ani de zile și am dat la jurnalism din curiozitate, să văd ce se întâmplă și acolo. Nu cred că jurnalismul e un job sau o meserie ce se dezvoltă într-o facultate, nu cred că e matematică sau medicină. Soția mea este medic stomatolog. Păi, nu poți scoate un dinte dacă nu ai etape, iar în jurnalism poți să sari etapele.  Eu nu vorbesc de jurnalismul clasic, ci de meseria mea, tot ce înseamnă televiziune. După mintea mea, jurnalismul are tangență cu arta, arta are nevoie de talent. Iar talentul fie îl ai, fie nu. Marii jurnaliști nu au avut școală, au  avut har.

Care sunt trucurile din instrumentarul limbajul trupului, de care ai pomenit pe blogul tău, care fac să vibreze ecranele atunci când prezinți o emisiune?

Important este să captezi publicul. Știi că oamenii nu sunt atenți la ce spui, ci la ce miști, cum transmiți. În Moldova, în zona de televiziune, simt oamenii mai înghețați. De aia sunt chemați din afară oameni cu experiență mai mare, cum ar fi Andrei Gheorghe, Cristian Tabără, Andreea Raicu. Mie mi se pare că televiziunea din România este mai aproape de stilul european decât cea din Rusia, în care se merge după tiparul Stalin, la care voi priviți cu mare respect. În divertismentul rusesc se simte un fior de groază. În România și nu doar, există o rusofobie. Rusia e privită ca o lume primitivă. Noi ne-am orientat spre stilul occidental. De aceea găsești în România oameni care folosesc din greu limbajul trupului și tehnici occidentale.

Din câte știu, nu ai migrat de la o televiziune la alta, ești fidel Antenei ?

Nu am fost niciodată angajatul televiziunii publice, am fost mereu colaborator. Eram angajatul radioului; cu toate că am prezentat cele mai mari evenimente ale TVR-ului, nu am fost niciodată un angajat. La vremea aia, era Radio Televiziunea Română, era carte comună de muncă. Apoi am rămas la Antena 1. În televiziune e ca la un restaurant la care te duci să mănânci ciorba aia bună, pentru că știi ce mănânci. Degeaba se deschid alte restaurante, lumea are barometrul intern propriu. Mulți dintre colegii mei, toate numele mari în televiziune, cum ar fi Mihaela Rădulescu, Horia Brenciu, au plecat pentru că așa au vrut ei, sunt bombardați cu oferte până în prezent. Ei preferă să aleagă, televiziunea este ceva haotic, iar abundența este o cenzură. Cu cât e mai intoxicată, cu atât mai greu se creează  și brandurile. Numele mari se creează greu. În Moldova, o sa vezi, vor apărea mulți, dar doar cei care au început vor rămâne în mintea publicului.

Cum ai reacționat când ai primit oferta de peste Prut?

Nu mi-a părut rău niciodată pentru alegerea mea. Mi-am dat seama că pot să  recreez în Moldova ce am creat acum 15 ani, să reclădesc, evitând greșelile pe care le-am făcut în trecut. Moldova, în perioada dată, este România de acum două decenii și poți să construiești ceva fără a suferi eșec. Publicul în Republica Moldova este incomparabil mai îngăduitor decât cel din România. Acolo, avem un public dur, ia telecomanda și schimbă instant. Moldovenii sunt blânzi, te acceptă, sunt mai romantici. Românii s-au europenizat dramatic, au trecut pe zona de comercial. În Moldova, spre deosebire de cei de "acasă", nu funcționează la fel de bine centrifuga cu bani în televiziune, acolo se dau bani grei în acest domeniu. Pe piața media din România, se dă o luptă de gherile, aici se dă bătălie la baionetă. Show-rile mari, de Crăciun, cu Florin Piersic, Sorin Oprescu sunt aspiratoare de bani și audiență.

Făceai naveta București – Chișinău, acum București – Istanbul. Cum reacționează familia ta la aceste plecări?

Familia mea este însoțitorul meu la bord. Mi s-a întâmplat de multe ori să vin aici cu soția, în perioada când era însărcinată cu primul copil. Mă însoțește atunci când nu scoate dinți. Acum e mai complicat, copiii sunt mai mari, dar ne descurcăm.  Nu îți imagina că sunt plecat mereu. Stau la Chișinău trei-patru zile, restul le petrec acasă. Șase zile filmez la Istanbul, apoi revin.

Am avut bucuria să îl cunosc pe Adrian Păunescu și l-am auzit spunând o chestie frumoasă: "Dacă nu eram român, fugeam în România". Nici eu, nici pe copii mei nu i-aș regăsi în altă parte decât România. Pentru mine, nici Bucureștiul nu miroase a casă, ci Timișoara. Pentru copiii mei, mă întorc acolo, vreau să simt parfumul ce adie de la balcon, parfum de Viena. Aș prefera să îi văd pe copiii mei crescând la mine acasă, căci, oriunde te-ai duce, te trage ața înapoi. Bucureștiul nu a reușit să mă capteze. Nu știu dacă aș vrea ca copii mei să-mi calce pe urme. Când s-a născut fetița mea, Dara, i-am avertizat pe toți colegii mei din televiziune că, dacă vreodată o vor ademeni în lumea televiziunii, îi voi împiedica. Eu am prins perioada romantică, am avut marele privilegiu de a fi crescut de oameni mari ca Titus Munteanu, Valeriu Lazarov. Acum e o goană infernală după ratinguri, cifre, audiență. Nu aș vrea ca copiii mei să facă parte din această lume. Tati știe cel mai bine cum este în ea, cum se calcă totul în picioare.

Mereu ai fost discret, nu ai fost implicat în scandaluri și ți-ai protejat viața personală. Cum reușești?

Să îți dau un exemplu, o întâmplare din viața mea. Mă aflam la Madrid, acum vreo cincisprezece ani, cu Valeriu Lazarov, în timp ce răsfoiam un ziar, în care apărusem pe prima pagină. Eram tânăr, la începuturile carierei, și mă bucuram. Lazarov, la un moment dat, s-a ridicat și a venit înapoi cu trei  bucăți de ciocolată, după cum știa că sunt un mare consumator. Mi-a cerut să le mănânc pe toate, la care i-am spus că nu pot să le mănânc pe toate acum. El mi-a dat o lecție: "Dane, așa se va plictisi și publicul de tine, dacă o să apari peste tot". De atunci, îmi securizez aparițiile, stau departe. E mai bine ca publicul să te aștepte decât să-l intoxici.

Ai o carieră de invidiat, o familie superbă. Și totuși ai regrete pentru ceva ce ai fi vrut să faci și nu ai făcut?

Mi-e greu să răspund. Nu spun regretele. Tot de la Lazarov am învățat că nu e bine să îți spui tristețea la televizor. Nu poți încărca oamenii cu problemele tale, așa cum un clovn la circ e mereu cu zâmbetul pe buze. Când ești în fața camerelor de luat vederi, trebuie să bucuri publicul și să îl chemi să vină spre tine. Trebuie să îl atragi prin felul tău de le transmite emoții pozitive. Niciodată pe chipul tău nu trebuie să se simtă că e ceva în neregulă, problemele trebuie lăsate în spate.

Care a fost cea mai frumoasă perioadă din televiziune din toți anii tăi de carieră?

Toate vremurile vechi sunt bune, spunea Lordul Byron. Bunicul meu spunea că s-a simțit cel mai bine în perioada când Stalin era la putere. Noi ne întrebam: cum mă moșule, dacă nu am făcut vreodată parte din Uniunea Sovietică? La care el răspundea: "Pentru că aveam 20 de ani".  Nu cred în ce a trecut, cred că perioada de vârstă în lumea civilizată nu mai există. Atâta vreme cât Rolling Stones sunt super tari la șaptezeci și ceva de ani, Daniel Craig din Bond arată bestial la cincizeci de ani, nu cred că mai e cu privitul înapoi. Oamenii frumoși sunt ăștia trecuți de o anumită vârstă. E o fiță în lumea artei să fii bătrân, carismatic. Toți se străduiesc să arate frumos și bătrâni.

Care este suma pe care o iei pentru emisiunile pe care le faci în Moldova? Se plătește la fel de bine ca și în România? Unde este mai ușor de realizat emisiuni?

Nici pe departe nu se compară suma din România cu cea din Moldova. Nu o fac doar pentru bani, dar și din pasiune. Chișinăul e un "cartier" din București. Atunci, e normal că piața publicitară este aproape inexistentă, comercialul nu funcționează. Aș minți dacă aș spune că o fac gratis, dar piața din Moldova nu are publicitate puternică. Mie îmi place, pentru că mă găsesc într-o altă lume de televiziune, care este una concurențială, puternică, cum e în România. În Moldova este incomparabil de ușor să faci emisiuni. Așteptările nu sunt atât de mari, concurența e redusă. În România e un infern să faci o emisiune.

Realizezi emisiuni de inteligență atât în România, cât și în Moldova. Se deosebește nivelul de erudiție în aceste două țări? Ce nu îți place în Moldova?

Nu există diferență între oameni. Granița nu schimbă mintea unui om. Moldovenii sunt foarte complexați, în orice discuție se plasează sub. Mereu cred că cineva îi ia de sus. Un profesor de medicină din Chișinău se simte inferior unui cameraman din Londra. Asta nu îmi place.

Adriana Zbigli

allfun