Columns

De vorbă cu tine

De vorbă cu tine

Şi totuşi, de atât de multe ori irosim iubiri mari pe oameni mici

În viaţă gustăm dragostea de mai multe ori. O trăim de mai puţine. Şi o simţim atât de rar...

Uneori lângă suflete pereche. Uneori lângă oameni îndrăgostiţi. Uneori lângă oameni de umplutură. Prea puternici pentru a ne putea trezi un sentiment şi prea mici pentru a-l putea menţine. Iubim oameni goi pe dinăuntru şi iubim goliciunea lor din afară. Iubim nulităţi. Iubim pe cei care nici nu se încumetă să trăiască dragostea. Apoi rămânem cu ochii suspendaţi într-un tavan, suferind. Şi culmea, găsim motive până şi în suferinţă, de dragul cuiva. Greşit.

Irosim iubiri mari pe oameni mici. Pierdem din încredere cu fiecare femeie care renunţă la dragoste şi cu fiecare bărbat care face o femeie să sufere. Ne detaşăm de realitate, gândind o iubire utopică, doar pentru a supravieţui realităţii. Iar realitatea e simplă. Cineva va trăda. Cineva va iubi. Cineva nu va şti ce simte. Ne ferim parcă de oamenii mici în dragoste şi de fiecare dată tot peste ei dăm. Tot pentru ei ne transformăm. Tot din cauza lor trecem dragostea în nişte lecţii învăţate în diferite perioade de timp. Uneori, aceasta e necesar. Doar aşa am face diferenţa între iubiri false şi adevărate. Doar aşa vom şti cum să dăm la o parte ceea ce ne provoacă durere şi nu un zâmbet. Iubirea până şi ea se trăieşte în doze şi nu se află din prima. Pentru că, iubind, vom da de prea mulţi oameni cu care să vrei să te culci noaptea şi de prea puţini alături de care să vrei să te trezeşti dimineaţa. Şi asta pentru că gustăm de prea multe ori. Trăim prea puţin. Şi nu simţim defel.

Şi toate astea doar pentru că de atât de multe ori irosim iubiri mari pe oameni mici. 

Еще Columns