Люди

Alla Donţu şi Dara: Open your eyes

Alla Donţu şi Dara: Open your eyes

Pe Alla am cunoscut-o acum câțiva ani, când încercam primele mele interviuri. M-a impresionat şi atunci mi-am dat seama cât e de interesant să realizezi interviuri, pentru că întâlneşti oameni de calitate. Plăcerea pe care o simţi comunicând cu un om interesant – aceasta poate fi numită "drogul jurnalistului".

Din interviu aflaţi mai multe despre fata cu chitara, Dara, despre primul ei videoclip, care a nu a lăsat indiferent pe nimeni şi despre planurile de viitor ale celor două.

De cât timp vă cunoaşteţi şi cum aţi început să colaboraţi?

Dara: Eu de la șapte ani o cunosc, am văzut-o pe Alla pe scenă. Dar ne-am apropiat de un an şi jumătate.

Alla: Foarte vag îmi amintesc o fetiţă cu voce frumoasă, pe care o prezentam în faţa magazinului "Unic", unde pretura sectorului Centru organiza spectacole muzicale şi mă invitau ori să cânt, ori să moderez evenimentul. Acum, peste ani, mi-am dat seama că ea era.

Dar ne cunoaștem mai îndeaproape de un an şi jumătate, de când ea a venit cu propunerea de a colabora. Eu am fost foarte sceptică în prima fază, mi s-a părut o fire mult prea liberă, încrezută în forţele proprii, dar care nu ştie exact ce vrea să facă. Spre fericirea mea, într-un an de zile Nicoleta sa maturizat foarte mult și în perioada asta am reuşit şi eu să dau examenul la cea mai grea facultate – a mamelor. Tocmai născusem, au intervenit schimbări în viaţa mea şi, atunci când ne-am întâlnit, din coincidenţă sau, poate, n-a fost o coincidenţă, am decis să încercam să lucrăm la o campanie de promovare. Treptat, cu cât ne aprofundăm în regulile după care urma să jucăm etapa asta, am înţeles că mie îmi place de ea, iar ei îi place de mine.

Dara: Mie întotdeauna mi-a plăcut de ea. Ea încă nu înţelegea că are o altfel de atitudine faţă de mine.

Alla: Dara, când a venit, mi-a zis următoarele: "Eu cânt şi eu vreau să cânt, mie îmi trebuie echipă. Eu pot cânta totul, dar nu ştiu nimic."

Şi eu i-am spus: "Hai sa încercăm, să vedem, dacă avem "feeling", dacă îmi este interesant proiectul acesta, dacă avem aceeaşi viziune, gânduri." Deocamdată e devreme s-o spunem, dar, la etapa la care suntem, respirăm acelaşi aer şi privim în aceiaşi direcţie.

Cum apreciaţi evoluţia voastră la Eurovision?

Alla: Pentru noi Eurovisionul nu era prioritar. Noi ne pregăteam de lansarea proiectului şi deja pe parcurs am remarcat că piesa trece de la o etapă la alta cu brio. Şi iată a venit şi concursul, dar nu erau puse la punct foarte multe detalii ale show-ului. De fapt, ceea ce doream noi să realizăm depăşea posibilităţile televiziunii Moldova 1.

Eu am fost plăcut surprinsă de a ne vedea pe locul 3. Este important că am avut o prestaţie bună. Unul dintre mentorii mei cei mai iubiţi, Eugen Doga, a recunoscut că lui îi place fata cu chitara – pentru mine e un adevărat compliment şi pentru Dara la fel. E plăcut să auzi de la colegi o apreciere, dar devii mult mai responsabil când te apreciază un specialist, un guru în muzică, precum e Eugen Doga.

Cum partajaţi obligaţiile? Cine de ce se ocupă?

Dara: Eu cânt!

Alla: Şi eu fac restul lucrurilor. Sigur că noi facem totul împreună. Eu sper că, în timpul apropiat, Dara va avea propriile compoziţii, va acumula suficient de multă experienţă şi va avea o motivare emoţională ca să compună muzică bună, pe care o va interpreta cu drag. Tot ce ţine de proiect, detalii, se ocupă echipa noastră de la Studio Z. Eu sunt producătorul, dar forţele mele ar avea o pondere mult prea neînsemnată dacă nu aş avea o echipă de tineri în spate, care pune la punct toate lucrurile. Avem doar cinci luni de colaborare, dintre care timp de două luni am fost în căutări, am încercat să înţelegem ce era de făcut cu acest proiect, ce se întâmpla pe piaţa muzicii.

Pregătim surprize, o să vă invităm la multe concerte în cluburi şi localuri care permit sa cântam live. Este un credo al colaborării noastre!

Doar live?

Dara: Eu nu pot cânta playback – doar live. Am stări diferite în momentul de față şi nu pot reproduce ceea ce e imprimat deja.

Cum o să supravieţuiţi?

Alla: Din profit la noi poate câştiga autorul şi interpretul, dar e o schemă primitivă. Eu sunt sigură că, în scurt timp, la noi lucrurile vor fi revoluţionate şi în domeniul acesta. Ceea ce mi-aş dori foarte mult e să reuşim să ne strecurăm în exterior, este unicul argument al unui artist de a rămâne viu, apt de a crea. Dacă rămâi în Moldova, îţi inhibi creativitatea, mentalitatea. Banii rapizi, lipsa de investiţii nu te motivează să te iroseşti în căutări artistice. Sper că Dara va avea succes în afară, proiectul este pentru tineri, dar, desigur, şi cei mai în vârstă se vor regăsi. Şi eu cred că acolo Dara se va simţi mai liber. Dacă faci un album pentru Republica Moldova, nu eşti prea inspirat, deoarece nu îl vinzi, dar trebuie să învesteşti pentru înregistrare, lansare, promovare. Nu sunt pesimistă, ci realistă. Un artist, pentru a crea, trebuie să fie liber, iar la noi sistemul este putred. Unica posibilitate pentru Dara, dar şi pentru alţi artişti de la noi, este străinătatea. Apropo, mă bucur că la noi tot mai des sunt promovaţi copiii talentaţi. Sunt mulţi curajoşi, care, investind în sine, de fapt, investesc în cultura acestei ţări. Luând bani de la părinţi, rude, sau găsind un partener, sponsor, ei contribuie la dezvoltarea culturii autohtone.

Planuri şi scopuri in viitor?

Alla: Vreau să trecem la o altă etapă de preselecţie la Novaya Volna. Mă interesează să găsesc producători în exterior, care ar vrea să semneze un contract de colaborare cu ea. Este important să găsim câţiva compozitori străini, de la care să cumpărăm piese bune sau cu care să iniţiem o colaborare prodigioasă. Vreau să sintetizăm muzica, vocea şi ceea ce este Dara. Aş fi vrut să facem câteva proiecte experimentale, voce, chitară, unele instrumente sintezate, un fel de featuring cu muzicanţi diferiţi şi aceasta live, numai din plăcere. Sunt sigură că aici publicul s-ar prinde bine.

Cine a creionat imaginea interpretei Dara?

Alla: Ne-am gândit împreună, foarte bine. Nu am avut un stilist. Când am elaborat proiectul, am avut la bază anumite valori. Asta a şi fost determinant. În ultima fază, am găsit cum o să arate interpretul nostru. Am găsit varianta care o reprezintă, care îi permite să fie ea însăşi.

Dara: Şi nici eu nu m-aş fi simţit în apele mele dacă aș fi avut o fundă pe cap sau dacă aș fi încălţat tocuri exagerat de înalte. Trebuie să mă simt comod ca să cânt.

Povestiţi-mi despre videoclipul care a făcut revoluţie pe facebook.

Alla: La conceptul acesta am lucrat împreună cu echipa. Acesta a fost al III-lea scenariu. Regizorul a venit cu prima variantă de scenariu, el a găsit personajul. A doua senzaţie mi-a apărut într-o noapte: am văzut un bol de sticlă, un microcosmos cu doi oameni care se iubesc şi mă gândeam cum ar fi să transmitem asta într-un video de trei minute. Iar acest video să fie despre dragoste, despre o dragoste mare şi foarte profundă, pe alocuri dramatică.

Făcând această simbioză de idei, am ajuns la concluzia la care am ajuns. Regizorul a găsit cum să arătăm corect acest tablou, a gândit foarte mult subiectul și cum să-l desfăşurăm ca să intrigăm spectatorul.

Dara: Filmările au durat patruzeci și opt de ore, am avut patru ore de pauză, am filmat în cea mai friguroasă zi, nu mai ştiam cât este ora, credeam că încă este dimineaţă. Am trăit o zi cu treizeci și șase de ore!

Alla: Valeriu Istrati, băiatul din video, a luat lecţii de olărit, decoratorii au făcut drumuri nenumărate pentru a lua notiţe, pentru a învăţa totul despre orbi, pentru a imita întocmai oamenii cu asemenea probleme. Suntem foarte recunoscători Asociaţiei Slabvăzătorilor, care ne-a ghidat în lumea lor. Am aflat despre orbi, am pipăit lutul, am reuşit să aflăm şi câte ceva din viaţa fluturilor. Trăiesc doar la +28 de grade, iar afară era plină iarnă. Îi încălzeam cu foehnul, ca să nu piară. Şi, în momentul în care am conştientizat că ei vor trăi doar în clipele în care îi vom filma, am avut un exces emoţional.

Aceasta se asociază şi cu dragostea, şi cu clipa, şi cu viaţa. Şi cu ceea ce suntem noi ca oameni.

Le mulţumim tuturor!

 

Gemma Solomon

Foto Natalia Şatova

Délice d’Ange

allfun

Еще Люди