Люди

Julia Veliceva: Toate ocupațiile mele sunt substanțial legate de autoperfecționare

Julia Veliceva: Toate ocupațiile mele sunt substanțial legate de autoperfecționare

Julia Veliceva reprezintă o personalitate foarte misterioasă, cel puţin pentru mine. Misterul ei se ascunde în contraste: este tânără, dar înţeleaptă, drăguţă, dar provocatoare. Vă propun să vă convingeţi din interviul ce urmează.

Pe parcursul întregii mele vieţi, întotdeauna încercam să am o activitate. Au fost sportul, dansurile, cititul şi pictura. Nici nu ştiu cu ce nu m-am ocupat. Dar cel mai mult îmi plăcea să citesc. Eu am crescut cu cele mai diverse enciclopedii şi cu postul Discovery. Acum toate ocupaţiile mele sunt substanţial legate de autoperfecţionare. Aceasta, desigur, presupune cititul şi dezvoltarea sinelui ca o individualitate cărei îi place să scrie.

Va fi un pic greu să descriu detaliat experimentele mele tinere în domeniul scrisului. De obicei, oamenii singuri îmi apreciază lucrările. Dar aş vrea să accentuez că scriu de doi ani. Textele mele sunt departe de nişte relatări sau povestiri simple. Eu sunt îndrăgostită de poezie şi compun propriile versuri. Aceasta se întamplă spontan şi imprevizibil, datorită inspiraţiei sau emoţiilor trăite. Am un număr destul de mare de lucrări pe care cândva le-am postat. Dar, ţinând cont de ocupaţiile mele, nu am posibilitatea să scriu în fiecare zi. Astfel s-a născut ideea de a crea un blog (juliaveliceva.blogspot.com). Acolo puteţi găsi o culegere de texte care descriu cele mai memorabile şi mai colorate momente din viaţa mea. Parţial este un jurnal intim, iar, dacă îl citeşti, mă poţi înţelege mai bine şi poţi percepe felul în care gândesc. Nu degeaba l-am numit "lumea mea mică"...

Muzica. Muzica în viaţa mea are un rol aparte. Nu am nişte preferinţe concrete şi nu ascult doar anumite genuri. Pentru mine, muzica este un izvor ce mă inspiră să acţionez, ce îmi insuflă noi stări de spirit. Este o nostalgie şi o evocare a evenimentelor din memorie, este o metodă de a retrăi anumite momente din viaţă. Sunt înnebunită după instrumente ca saxofonul şi sintetizatorul. Muzica este dispoziţia mea, pot asculta diverse genuri, în funcţie de ceea ce mi se petrece în suflet în momentul respectiv.

Cu cărţile am o relaţie foarte apropiată. Este o lume aparte. Este cea mai bună metodă de a mă detaşa de realitate şi de a mă cunoaşte. Din principiu, nu vreau să-mi numesc autorii preferaţi şi nici lucrările lor. Este suficient să spun că prefer cărţi despre diverse religii mondiale (nu sunt o persoană religioasă, dar mă interesează istoria şi sensul religiilor). Sunt interesată de anumite eseuri filozofice, de mitologia Greciei Antice, de romane, desigur, atât ruseşti, cât şi internaţionale şi de începutul secolului al IX-lea. Sunt o amatoare a poeziei ruseşti. Aici aş vrea să menţionez poeţii secolelor al IX-lea şi al XX-lea.

Filmele sunt parte mea vulnerabilă. Sunt o persoană destul de conservativă şi rar vizionez ceva nou. Consider oribil ceea ce se produce în ultimul timp. Filmul modern mainstream, din păcate, rar mă bucură. Prefer să ascult sfaturile prietenilor sau să revăd filmele care deja îmi plăcuseră şi de fiecare dată găsesc ceva nou. Genurile de film preferate sunt horror, dramă şi mister.

Ţinând cont de faptul că, pe parcursul întregii vieţi, suntem într-o continuă schimbare, stilul vestimentar al unei persoane se modifică şi el. Dar gusturile, cel mai des, rămân aceleaşi. Eu prefer, în primul rând, hainele confortabile, acelea în care mă simt bine. Mă îmbrac conform dispoziţiei şi situaţiei. În stilul meu se intercalează două contraste – provocarea şi  drăgălăşenia. Dar acestea sunt doar lookuri. Îmi place să arăt simplu şi viu.

În viitor aş dori să mă realizez în calitate de politician de succes. Aş vrea să învăţ politologia şi să continui să scriu. Din păcate, curând este posibil să nu mai locuiesc în Moldova, iar, din acest motiv, realizarea planurilor şi a visurilor mele va avea loc în altă ţară. Acum am de făcut o alegere şi multe depind de ea: când să plec de aici şi unde anume. Dacă mă voi răzgândi în privinţa politicii, aş vrea să devin designer de interior, iar pentru aceasta este nevoie de mult efort. Este însă un vis al copilăriei mele şi, posibil, mă aşteaptă succes în acest domeniu. Bineînţeles, voi continua mereu să citesc, să scriu şi să mă autoperfecţionez.

Valerie Nicov

allfun

Еще Люди

Вирус дня
11 вещей о мужской одежде, которые вы можете не знать
Музыка дня
Великий мистик этой планеты решил в очередной раз прикоснуться к нашим сердцам
Фильм дня
Английский математик и логик Алан Тьюринг помогает взломать код Enigma во время Второй мировой войны.